Articole Populare

Tartă cu mere, vișine și scorțișoară din aluat fiert – o rețetă delicioasă de post

Deși are un aspect mai neobișnuit, această tartă cu mere, vișine și scorțișoară este una dintre cele mai savuroase prăjituri pe care trebuie să o preparați în perioada de post și nu numai. Veți obține o tartă crocantă, gustoasă și ușoară. Gustul parfumat de fructe și scorțișoară se combină perfect cu aluatul fiert, nici nu zici că este o tartă de post.

tarta-cu-mere

Ingrediente

  • ⅓ pahar de făină de grâu
  • ⅔ pahar de făină de mei
  • ½ pahar de ulei
  • ½ pahar de apă clocotită
  • ½ linguriță de sare
  • 8 g de praf de copt
  • 3 mere
  • ⅓ pahar de zahăr din trestie de zahăr
  • 1 linguriță de scorțișoară
  • ½ pahar de vișine fără sâmburi

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

  1. Cerneți făina de grâu și de mei. Adăugați sarea.
    t1
  2. Turnați uleiul, apoi apa clocotită. Amestecați, adăugați praful de copt și amestecați din nou. Veți obține un aluat moale, gingaș și elastic. Înveliți-l într-o folie alimentară și dați-l la frigider timp de 20 de minute.
    t2
  3. Pregătiți umplutura: decojiți merele și tăiați-le felii.
    t3
  4. Apăsați un pic aluatul.
    t4
  5. Întindeți aluatul într-un cerc.
    t5
  6. Puneți merele în mijloc, vișinele, presărați zahărul din trestie de zahăr și scorțișoara.
    t6
  7. Înveliți marginile în mod arbitrar.
    t7
  8. Coaceți în cuptorul preîncălzit la 200 de grade, timp de aproximativ 25-30 de minute.
    t8

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

Autor text: Bucătarul.tv

Printare
error: