Articole Populare

Balmoș delicios ca în Bucovina – un deliciu veritabil ce a cucerit milioane de inimi!

Bucătăria Bucovineană este cunoscută pentru felurile ei de mâncare originale și delicioase. Toți cei ce au avut norocul să viziteze această regiune, cu siguranță s-au delectat cu un Balmoș tradițional, gustul căruia vă rămâne în memorie pentru foarte mult timp. Acest fel de mâncare cald se prepară de 3-4 ori pe săptămână, fiind savurat foarte des de locuitorii regiunii. Este un fel de mâncare cald, ce se prepară din cele mai simple ingrediente, dar într-un mod mai puțin obișnuit. Bucurați-i pe cei dragi cu un Balmoș delicios, ce merită toate laudele.

Ingrediente

  • 1 pahar făină de porumb
  • 1 pahar de lapte
  • 2 linguri de untură
  • 200 g de brânză
  • 1 linguriță de zahăr
  • 500 g de smântână
  • 400 g de slănină
  • 1 ceapă
  • 1 linguriță de sare
  • piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

 

Mod de preparare

  1. Tăiați slănina bucăți mici.
  2. Curățați ceapa și tăiați-o cuburi sau jumătăți de rondele.
  3. Rupeți brânza bucăți de mărime medie.
  4. Preîncălziți cuptorul până la temperatura de 100°C.
  5. Turnați smântâna și laptele într-un ceaun mai adânc și puneți-l pe foc. Lăsați să fiarbă la foc moderat. Când amestecul va începe să fiarbă, adăugați sarea și zahărul.
  6. Treptat, turnați făina de porumb în ceaun și amestecați încontinuu, într-un tempou mai rapid. Amestecați în sensul acelor de ceasornic, încontinuu, până masa se va îngroșa. La suprafață vor apărea picături de grăsime. Fierbeți timp de 25-30 de minute. Balmoșul va fi gata când se va desprinde ușor de pereții ceaunului.
  7. Acoperiți ceaunul cu un capac și dați-l la cuptorul preîncălzit pentru 5-10 minute. Stingeți focul cuptorului, dar ceaunul lăsați-l înăuntru.
  8. Aranjați în tigaia încinsă untura. Când grăsimea se va topi, adăugați în tigaie slănina și prăjiți-o până se rumenește. Adăugați în tigaie ceapa și piperul negru măcinat. Amestecați și prăjiți până ceapa va fi gata.
  9. Scoateți Balmoșul din cuptor și aranjați-l în farfurii. Deasupra aranjați slănina cu ceapa prăjită și presărați cu brânză. Turnați puțină untură topită deasupra și serviți-l cald.

Echipa Bucătarul.tv vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1

Autor text: Bucătarul.tv

Printare

error: